Limba română, oficial mai bogată cu peste 3.600 de cuvinte noi. Cele mai multe provin din limba engleză
Limba română s-a îmbogățit în ultimii 16 ani cu peste 3.600 de cuvinte noi. Majoritatea sunt neologisme din limba engleză,…
Limba română s-a îmbogățit în ultimii 16 ani cu peste 3.600 de cuvinte noi. Majoritatea sunt neologisme din limba engleză, cuvinte pe care am ajuns să le utilizăm în vorbirea de zi cu zi, chiar și cu forme de plural. Și pandemia de Coronavirus a îmbogățit vocabularul românilor cu termeni ca izoletă sau corona-sceptic. Toate se vor regăsi în noul DOOM, care va apărea în curând.
Noua ediţie a DOOM – Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al Limbii Române – va conține peste 3.600 de cuvinte noi, care au apărut în vorbire în ultimii 16 ani.
Adina Dragomirescu, directorul Institutului de Lingvistică al Academiei Române: E vorba de, în primul rând, de cuvinte din engleză, unele chiar din domeniul televiziunii, să zicem breakingnews sau fakenews, altele sunt cuvinte care circulă în limbajul obișnuit – afterschool, takeaway sau all-inclusive – sau cuvinte pe care toată lumea le folosește acum, dar care nu erau normate, nici ca pronunțare, nici ca scriere în dicționarele românești. Și mai sunt și cuvinte care au o haină românească, deci o structură românească, de tipul accesorizat sau acidifiant, adresabilitate, advertorial.