ISU Bacău a sancționat magazinele din Bacău care au montat garduri de separație
ISU Bacău a anunțat aseară că a sancționat trei centre comerciale în care s-au montat garduri de separație și a…
ISU Bacău a anunțat aseară că a sancționat trei centre comerciale în care s-au montat garduri de separație și a dispus scoaterea acestora.
„Având în vedere apariția în spațiul public a unor imagini și comentarii referitoare la montarea unor separatoare mobile în trei centre comerciale aflate pe raza municipilui Bacău, instituția noastră s-a autosesizat și pe cale de consecință a desfășurat, astăzi, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău o acțiune de verificare comună
ISUJ Bacău a executat trei controale (fiind verificate exclusiv căile de evacuare), în urma cărora au fost identificate trei nereguli. Toate cele trei nereguli au fost soluționate pe timpul controalelor. În urma acestor verificări au fost aplicate și trei sancțiuni contravenționale”, a precizat ISU Bacău.
Cele trei centre comerciale aparțin Kaufland. Conform ISU Bacău, separatoarele blocau căile de evacuare din magazin, acesta fiind și motivul sancțiunii. Pentru că angajații au scos separatoarele de față cu reprezentanții ISU, autoritățile nu au aplicat amenzi, ci doar avertismente. De asemenea, în magazinele Kaufland din Onești, gardurile erau deja scoase, iar astfel nu s-au mai luat măsuri.
Gardurile fuseseră instalate pentru a separa persoanele vaccinate de cele nevaccinate. Persoanele nevaccinate nu aveau voie decât la supermarketul alimentar și nu puteau să cumpere de la celelalte magazine din galeria comercială.