Wednesday, July 17, 2024


Avertizare meteo de ploi și ninsori în Moldova

Autoritățile au emis o avertizare meteo care vizează ploi și ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă și viscol în zona…

PublicatCurierul , in Actualitate , at decembrie 10, 2021

Autoritățile au emis o avertizare meteo care vizează ploi și ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă și viscol în zona montană precum și intensificări ale vântului în perioada 11 decembrie, ora 14:00 – 13 decembrie, ora 08:00.

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a Moldovei.

Din seara zilei de sâmbătă (11 decembrie) va ploua, începând cu sudul regiunii. La munte vor fi precipitații mixte, dar treptat în cursul nopții la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. Duminică (12 decembrie) local la munte va ninge abundent. Precipitațiile vor fi moderate cantitativ, iar pe tot parcursul intervalului se vor acumula în general 15…25 l/mp și, în special în zonele deluroase și montane, peste 40…50 l/mp.

Temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45…55 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.