Thursday, July 18, 2024


Percheziții în toată țara la persoane bănuite că dețin ilegal arme și muniție

O amplă acțiune are loc la nivel național, miercuri dimineață, în cadrul unui dosar penal privind deținerea ilegală de arme….

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at decembrie 15, 2021

O amplă acțiune are loc la nivel național, miercuri dimineață, în cadrul unui dosar penal privind deținerea ilegală de arme. Vor avea loc 26 de percheziții.

Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Română coordonează, miercuri dimineaţa, o acţiune, la nivel naţional, privind nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, în cadrul căreia vor fi efectuate 26 de percheziţii domiciliare.

Astfel, au loc 11 percheziţii domiciliare în judeţele Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinţi şi Suceava, pentru scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc supuse autorizării, deţinute ilegal. De asemenea, în Prahova, Arad, Ilfov, Cluj, Vrancea, Brăila şi Gorj au loc 15 percheziţii domiciliare, pentru administrarea probatoriilor, din dosarele penale instrumentate ce au ca obiect săvârşirea infracţiunilor la regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase.

Acţiunea beneficiază de sprijinul specialiştilor criminalişti ai Institutului Naţional de Criminalistică şi al luptătorilor SIAS din cadrul IGPR şi SAS al IPJ Ilfov.

Activităţile desfăşurate vizează administrarea probatoriilor în dosarele penale instrumentate la nivelul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, privind săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.