Wednesday, July 17, 2024


VIDEO: 150 de apartamente afectate în urma incendiului de la blocul din Constanța

Datele centralizate joi la ora 19,00 cu privire la efectele incediului care a distrus un bloc din municipiul Constanţa arată…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at decembrie 17, 2021

Datele centralizate joi la ora 19,00 cu privire la efectele incediului care a distrus un bloc din municipiul Constanţa arată că au fost afectate 150 din totalul de 162 de apartamente aflate în imobilul respectiv – un bloc cu cinci etaje şi patru scări de acces, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”.

„35 de apartamente au fost afectate de flacără prin balcoane şi geamuri deoarece unele aveau balcon deschis cu livingul, altele nu şi erau pe latura pe care s-a propagat incendiul; 37 auto distruse”, reiese din situaţia transmisă de ISU.

Conform sursei citate, 250 de persoane, din care 70 copii, au fost evacuate, însemnând toţi locatarii blocului, dintre care 30 au fost asistate medical la faţa locului, iar 8 victime (6 adulţi şi 2 copii) – transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu diferite afecţiuni (intoxicaţii, arsuri), dar conştiente.

Cinci adulţi au fost cazaţi la spitalul modular militar instalat pe Stadionul Portul, iar o femeie cu un copil – la un cămin al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială.

Până la ora 18,00, au fost întocmite documente specifice pentru 60 de apartamente şi 27 auto afectate de incendiu.

Primăria Constanţa a identificat un bloc cu 23 de apartamente disponibile în caz de nevoie, momentan imobilul nu este folosit.

Până la această ora nu s-a întors nicio familie să locuiască în apartamentul său, venind doar pentru constatarea pagubelor materiale produse.

Echipajele ISU s-au retras la ora 18,04, la faţa locului rămânând echipaje din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Poliţiei Locale.

Referitor la cauza izbucnirii incendiului, reprezentanţii ISU „Dobrogea” au menţionat că cercetările sunt încă în derulare.

În noaptea de miercuri spre joi, un bloc din municipiul Constanţa a fost cuprins de flăcări, incendiul extinzându-se după ce focul a cuprins mai multe maşini aflate în parcarea subterană a imobilului.

sursa:agerpres.ro