Thursday, April 17, 2025


Moş Crăciun a venit cu daruri la copiii jandarmilor băcăuani

Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul este aşteptat cu mare entuziasm de toată…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at decembrie 20, 2021

Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul este aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă, atmosfera de sărbătoare aducându-ne emoţia împodobirii bradului, dar şi pe cea a întâlnirii cu Moş Crăciun.

Moş Crăciun a fost în vizită astăzi la copiii jandarmilor băcăuani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău poposind la sediul inspectoratului unde a împărțit cadouri celor mici.

În loc de obişnuita sanie şi renii tradiţionali, Moşul a coborât dintr-un autovehicul din dotarea unităţii, împreună cu un echipaj de jandarmi care i-au asigurat protecţia sa şi a cadourilor aduse pentru copii.

Încărcat cu daruri, ca în fiecare an, Moşul i-a răsplătit pe cei mici pentru că au fost ascultători, au învăţat bine şi au ascultat de părinţi.

În atmosferă specială de sărbătoare, în faţa pomului de iarnă, copiii i-au spus lui Moş Crăciun frumoase poezii şi au cântat colinde, au primit cadouri, s-au fotografiat cu Moş Crăciun şi l-au asigurat că vor fi cuminţi în continuare, iar el le-a promis că va veni şi în casele lor, în seara de ajun.

Prezenţi la eveniment, părinţi, fraţi şi surori, cu toţii i-au susţinut pe copiii emoţionati.