Armă deținută ilegal, ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor
La data de 21 decembrie a.c, în intervalul orar 11.00 – 13.00, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au…
La data de 21 decembrie a.c, în intervalul orar 11.00 – 13.00, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat, pe raza orașului Târgu- Ocna, o acţiune pe linia respectării regimului armelor.
Cu ocazia activităților desfășurate, a fost depistat, în flagrant delict, un localnic de 56 de ani, care avea asupra sa un pistol neletal, din categoria celor supuse autorizării și 100 diaboluri, deţinute în mod ilegal, pe care intenţiona să le comercializeze.
În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi procurat arma în cursul anului 2020 din Cehia și ar fi introdus-o fără drept, în Romania în urmă cu circa 2 săptămâni.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată.
Arma şi diabolurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Sursa: IPJ Bacău