Wednesday, September 16, 2026


Activitate seismică intensă în zona Vrancea. Azi s-a produs un nou cutremur, cu magnitudinea de 3,7

Un cutremur cu magnitudinea de 3,7 s-a produs sâmbătă, la ora locală 0:03, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at ianuarie 15, 2022

Un cutremur cu magnitudinea de 3,7 s-a produs sâmbătă, la ora locală 0:03, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 118 de kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 71 km est de Braşov, 76 km nord-est de Ploieşti, 118 sud de Bacău, 119 km vest de Brăila, 120 km vest de Galaţi, 127 km nord de Bucureşti, 150 de km nord-est de Piteşti, 186 km est de Sibiu, 192 de km Nord de Ruse şi 199 km sud-vest de Iaşi.

De la începutul acestui an, în România s-au mai produs 17 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4 pe Richter.

În luna decembrie 2021, în România au avut loc 26 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,1 şi 4,1.

Cel mai important seism din anul precedent a fost înregistrat pe data de 26 mai şi a avut o magnitudine de 4,7. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.