Medicii de la Spitalul de Pediatrie ‘Sf. Maria’ au replantat piciorul fetei călcate de tren în Gara Bacău
Medicii de la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria” din Iaşi au efectuat o intervenţie chirurgicală de zece ore, în timpul…
Medicii de la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria” din Iaşi au efectuat o intervenţie chirurgicală de zece ore, în timpul căreia au replantat piciorul unei fete de 13 ani, victimă a unui accident feroviar care a avut loc marţi în Gara Bacău.
Managerul Spitalului de Pediatrie, Alina Belu, a declarat că fata a fost operată în cursul nopţii de marţi spre miercuri, de o echipă mixtă, în Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie.
„A fost adusă la noi cu o stare generală gravă, conştientă, cu leziuni multiple, care au fost investigate imagistic. Imediat a fost dusă în blocul operator şi, sub coordonarea unei echipe multidisciplinare, a fost stabilizată”, a declarat dr. Tamara Solange Roşu, purtătorul de cuvânt al spitalului.
După o intervenţie chirurgicală care a durat zece ore, s-a reuşit replantarea antepiciorului drept, cu stabilirea vascularizaţiei. Post operator fata a fost internată în clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă a spitalului.
„În acest moment copilul este detubat, este conştientă, stabilă hemodinamic şi respirator. Intervenţia chirurgicală a avut scopul de a realiza replantarea membrului amputat şi de a asigura viabilitatea membrului. După 24-36 de ore de la această intervenţie, după ce avem confirmarea viabilităţii membrului replantat, vom efectua intervenţii chirurgicale de construcţie a tuturor elementelor anatomice pentru a conferi şi funcţionarea membrului. Cu siguranţă va fi nevoie de măcar încă două intervenţii chirurgicale. Una va fi efectuată mâine (joi – n.red.) pentru reconstrucţia structurilor tendinoase şi a structurilor nervoase pentru asigurarea funcţiei piciorului. Probabil că în cursul zilei de sâmbătă sau duminică va urma o intervenţie chirurgicală de acoperire a unor defecte foarte largi”, a declarat dr. Sidonia Susanu, coordonatorul Clinicii de Chirurgie Plastică şi Reparatorie.
Accidentul s-a petrecut marți seara, în Gara Bacău, când o locomotivă izolată, aflată în mers, a surprins și accidentat o tânără care traversa calea ferată.
Polițiștii au stabilit că minora de 13 ani, din Bacău ar fi traversat liniile de cale ferată trecând prin trenul oprit la linia II, după care ar fi escaladat gardul despărțitor al celor două linii și fără să se asigure, ar fi sărit în gabaritul liniei I, moment în care a fost surprinsă și accidentată de locomotivă.
Sursa:desteptarea.ro