Seceta continuă în februarie pe majoritatea terenurilor agricole. Producția de grâu s-ar putea diminua
Seceta pedologică moderată şi puternică este prognozată, în perioada 5 – 11 februarie, pe suprafeţe extinse din Moldova, izolat nordul…
Seceta pedologică moderată şi puternică este prognozată, în perioada 5 – 11 februarie, pe suprafeţe extinse din Moldova, izolat nordul şi nord-estul Munteniei şi centrul Dobrogei, arată datele Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Culturile de grâu, orz și rapiță sunt în pericol. Recolta de grâu românesc, de exemplu, abia dacă va trece pragul de 8 milioane de tone, față de 11 tone – cât a fost anul trecut. Specialiștii sunt de părere că am putea recupera doar dacă plouă în martie.
Cezar Gheorghe, analist piața cerealelor: „Am plecat cu stângul din toamnă, efectiv am întârziat epoca de semănat, la un moment dat eram într-o foarte mare întârziere din cele 2.150.000 de hectare care trebuiau însămânțate cu grâu. Aveam undeva la sfârșitul lunii octombrie circa 1.760.000, din cauza lipsei de apă. În acel moment, cu o răsărire târzie, neuniformă pe fondul lipsei de apă, am ajuns unde suntem acum.
Ca și prognoze pe 2022, în ceea ce privește prețurile, ele stagnează, rămân la niveluri ridicate.Se observă indicațiile pentru grâu, conform bursei Euronext duse la un nivel de 248 – 250 de euro pe tonă.
Vom avea dificultăți în producție, pentru că fermierii vor utiliza mult mai puține îngrășăminte, din cauza costului ridicat.
Sunt ani de zile de când fermierii se plâng că pământul suferă din cauza lipsei ploilor și a zăpezii.
La asta se adaugă și problema prețurilor la îngrășăminte. Din cauza scumpirilor repetate, mulți dintre agricultori au renunțat, în ultimul an, să mai fertilizeze solul.
Sursa: Digi24