Comitetul interministerial în domeniul energiei a stabilit ieri noi măsuri de sprijin pentru consumatori
La sfârșitul ședinței Comitetului interministerial în domeniul energiei premierul Nicolae Ciucă a anunțat că de la 1 aprilie vor fi…
La sfârșitul ședinței Comitetului interministerial în domeniul energiei premierul Nicolae Ciucă a anunțat că de la 1 aprilie vor fi adoptate noi măsuri care să sprijine cetățenii, IMM-urile și instituțiile publice în fața creșterii facturilor la energie electrică și la gazele naturale. Premierul a spus că vor fi tarife fixe pentru consumatorii casnici la cele două (N.R. energie electrică și gaze naturale).
Nicolae Ciucă: Astfel, la electricitate pentru clienții casnici am stabilit următoarele. Introducerea unui tarif social de 0,68 lei per kilowatt, cu TVA inclus, pentru gospodăriile cu un consum lunar până în 100 de kW. Sunt peste 4 milioane gospodării care se încadrează la acest tip de consum. Alte 4 milioane de gospodării, care au un consum lunar de energie electrică între 100 și 300 de kW, vor beneficia de tariful de 0,8 de lei per kilowatt, cu TVA inclus. La gaze naturale clienții casnici care vor avea un consum anual de până la 1.200 metri cubi vor beneficia de un tarif de 0,31 lei per kilowatt. Pentru consumatorii non-casnici constul gazului natural va fi de 0,37 lei per kilowatt – și aici ne referim la IMM-uri, micro, mici și mijlocii, instituții publice, spitale, școli, grădinițe, lăcașuri de cult, primării, universități ONG-uri și, de asemenea, instituții similare, excluzând marii consumatori, care vor beneficia de scheme separate.
Așadar, premierul a mai spus că şi IMM-urile, instituţiile publice şi ONG-urile vor beneficia de tarife fixe, la energie electrică un leu pe kW, iar la gazele naturale 0,37 lei per kW. Marilor consumatori de energie li se vor scădea cu 20 de procente facturile. Toate aceste măsuri vor costa guvernul 14,5 miliarde de lei, până la sfârșitul acestui an.