Direcția Silvică Bacău a început „Luna plantării arborilor”
A debutat „Luna plantării arborilor”, acțiune organizată în fiecare an de autoritățile silvice locale, cu scopul principal de regenerare a…
A debutat „Luna plantării arborilor”, acțiune organizată în fiecare an de autoritățile silvice locale, cu scopul principal de regenerare a suprafețelor aparținând fondului forestier de stat. Astfel, între 15 martie şi 15 aprilie, când este programat să se desfășoare evenimentul, vor fi organizate atât lucrări de împădurire, cât și acțiuni de popularizare şi educare a populației în domeniul silvic, în eforturile de conștientizare a importanței și a rolului pădurii.
„Pentru anul 2022, Direcția Silvică Bacău și-a propus să împădurească 134 hectare. Cele mai mari suprafețe vor împădurite în ocoalele silvice de munte: Comănești, Dărmănești, Moinești, Târgu Ocna, dar și în zona de câmpie – deal: Traian, Zeletin”, ne-au transmis reprezentanții Direcției Silvice Bacău.
Totodată, în această campanie de împăduriri de primăvară, pe o suprafață de 41 hectare vor fi efectuate lucrări de completări în plantațiile înființate în anii anteriori. În plus, peste 741 hectare se vor regenera pe cale naturală, ridicând suprafața totală refăcută, aflată în portofoliul Direcției Silvice Bacău, la circa 875 hectare.
Cea mai mare parte a puieților necesari pentru împăduriri provine din pepinierele Direcției Silvice Bacău, unde, anual, se produce material săditor forestier din diverse specii: molid, brad, gorun, cireș, paltin de munte, salcâm, dar și plante ornamentale.
„După inventarul puieților produși în pepiniere, efectuat în toamna anului trecut, a rezultat un număr de 1,7 milioane puieți. Din aceștia, aprox. 900.000 de puieți forestieri din diverse specii sunt apți de plantat în primăvara acestui an”, au declarat specialiștii Direcției Silvice.
O parte dintre puieții produși în pepiniere va ajunge, sub formă de sponsorizare, la primăriile și unitățile de învățământ din județ, pentru a fi plantați pe terenuri goale, degradate sau neproductive.
De reținut că, în cadrul campaniei de împădurire, organizatorii au pregătit și activități conexe, atât de popularizare prin afișe și panouri a importanței păstrării integrității fondului forestier și a prevederilor Codului Silvic, cât și de conștientizare a cetățenilor și a proprietarilor privați în privința rolului pădurii în viitor, inclusiv informarea asupra obligațiilor ce le revin în calitate de deținători de păduri. Nu vor lipsi activitățile de igienizare a lizierelor pădurilor din vecinătatea localităților, în care vor fi angrenați localnicii. Totodată, prin parteneriate cu unitățile de învățământ din tot județul, se are în vedere și antrenarea elevilor, studenților, a tineretului, în acțiuni de plantat puieți, de înfrumusețare a spațiilor verzi aflate incinta comunelor, orașelor și a școlilor.