Dealul Perchiu de lângă Onești a fost cuprins de flăcări
Un incendiu urias a izbucnit aseară pe Dealul Perchiu din Onesti. Focul se intinde pe zeci de hectare și putea…
Un incendiu urias a izbucnit aseară pe Dealul Perchiu din Onesti. Focul se intinde pe zeci de hectare și putea fi văzut din stradă. La fața locului au intervenit mai multe echipaje pentru lichidarea incendiu produs la vegetaţie uscată, pe Calea Bacăului, din municipiul Oneşti, au precizat reprezentanții ISU Bacău.
Cauza cea mai probabilă a incendiului este focul pus de ciobani pentru a elimina vegetatș+ția uscată abundentă. Astfel de incendii s-au manifestat și zilele trecute pe mai multe suprafețe din apropierea Oneștiului, dovadă stând culmile înegrite ale dealurilor din zonă.
De altfel, luna martie a adus o creștere semnificativă a numărului de incedii produse la vegetația uscată. Doar intr-o zi, pompierii băcăuani au intervenit în 7 astfel de situații în care au fost afectate aproximativ 160 de hectare. În prima jumătate a lunii martie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacau a intervenit pentru lichidarea a 55 incendii de vegetație uscată. De menționat este faptul că, numărul acestor misiuni este în dinamică.
Arderile de vegetație sunt interzise, iar nerespectarea prevederilor atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi de pâna la 50.000 de lei.
Pentru a evita producerea unor tragedii, ISUJ Bacău face apel la cetățeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor. Astfel, vă aducem în atenție faptul că, utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt, este interzisă. De asemnea, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate, ori pe terenuri pregătite cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum și stingerea jarului după terminarea activității.

