Proiectul de plafonare a preţurilor la poliţele RCA a fost adoptat tacit în Senat. Cât vor plăti românii pentru asigurare
Plafonarea preţurilor la poliţele RCA, adoptată tacit în Senat. Dacă proiectul va trece şi de Camera Deputaţilor şi va fi…
Plafonarea preţurilor la poliţele RCA, adoptată tacit în Senat. Dacă proiectul va trece şi de Camera Deputaţilor şi va fi publicat în Monitorul Oficial, tariful de referinţă ASF devine prag ce nu mai poate fi depășit de asigurători la stabilirea prețului pentru polița RCA.
Potrivit proiectului, asiguratorul nu va mai putea crește prețul unei polițe RCA peste valoarea stabilită de ASF.
“Asigurătorul calculează o primă de asigurare astfel încât să se acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor RCA, fără a depăşi valoarea tarifului de referinţă stabilit de ASF”, prevede proiectul de lege adoptat tacit de Senat.
În prezent, tarifele de referință nu reprezintă nici tarife minime și nici maxime, ci doar indicatori de referință pentru asigurătorii care fac polițe RCA, dar și pentru cei asigurați. Așadar, firmele de asigurări își fac propriile tarife, în funcție de aceste valori de referință, potrivit avocatnet.ro.
Reamintim că prețul asigurărilor RCA a crescut enorm în 2021. Principalul motiv a fost intrarea în insolvență, în septembrie, a companiei City Insurance, liderul de piață de la acel moment în ceea ce privește asigurările RCA.
Urmează să fie introduse prețuri de referință și pentru reparațiile auto, fiind aplicată decontarea direct obligatorie.
Șoferii vor avea posibilitatea, atunci când sunt victima unui accident, să obțină repararea prejudiciului de la propriul asigurător, urmând ca cei doi asigurători (cel al victimei și cel al vinovatului) să rezolve aspectele financiare între ei.
Potrivit reglementărilor în vigoare, polițiștii nu mai pot da amenzi şoferilor care nu au asupra lor poliţa RCA.
Oamenii legii pot verifica dacă aceasta există şi este valabilă într-o bază de date. De asemenea, şoferii pot dovedi că au asigurare RCA valabilă şi cu ajutorul unei fotografii pe telefonul mobil. Este importat de reţinut că asigurarea RCA trebuie prezentată în format fizic, pe hârtie, la controalele din străinătate.
Potrivit reglementărilor în vigoare, o asigurare RCA devine valabilă la o zi după ce a fost încheiată.