Sunday, June 22, 2025


Primarul Neghină vine cu precizări referitoare la distribuția de material lemnos către persoanele în dificultate

La finalul lunii aprilie anul curent, edilul șef al Oneștiului anunța ca persoanele aflate în dificultate vor primi material lemnos…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate , at mai 7, 2022

La finalul lunii aprilie anul curent, edilul șef al Oneștiului anunța ca persoanele aflate în dificultate vor primi material lemnos (crengi și părți de trunchi) pretabil pentru încălzirea locuinței, rezultat în urma toaletărilor arborilor din oraș.

Până la acest moment, aproximativ 40 de cereri au fost depuse la sediul DGAS Onești, pentru acest ajutor, parte dintre acestea fiind deja soluționate, materialul lemnos ajungând la beneficiari.

Referitor la modul ăn care se livrează acest material lemnos, primarul Laurențiu Neghină a venit cu câteva precizări, într-o postare pe pagina sa de socializare.

În urma postărilor făcute privind distribuția de material lemnos pentru foc, către persoanele aflate în dificultate de pe raza municipiului Onești, mai mulți oneșteni m-au întrebat și pe bună dreptate “De ce nu le și tăiem?” sau “Că ar fi fost mai bine să le ducem tăiate!”
Drept pentru care, mă văd obligat să vin cu precizări:
Da, cu siguranța ar fi fost cu mult mai bine să le fi livrat deja tăiate, doar că aceasta operațiune ar fi trebuit să o facem tot cu personalul de la toaletări, personal care are un program extrem de încărcat.
In ultimile trei zile, au fost livrate 20 de remorci de lemne către populație și această operațiune va continua și în zilele următoare.
Știți cum am hotărât să promovez acesta acțiune?
“In urma cu vreo două săptămâni, când eram în zona in care lucrătorii DPP făceau toaletări, un bătrânel cu un căruț de butelii m-a rugat să ii dau voie să ia câteva vreascuri pentru foc.
Când i-am spus să meargă acasă ca ii vom trimite noi o remorcă de lemne, pe loc l-a bușit plânsul, și pe el și pe mine.”
Atunci am conștientizat că cei mai mulți dintre oneșteni nu știau de aceasta acțiune.
Ulterior am solicitat Direcției de Asistență Socială situația livrărilor de material lemnos pentru încălzire, către populație și am avut uimirea să constat că doar 30 de persoane solicitaseră lemn pentru foc in primele patru luni ale acestui an.
După promovarea acțiunii în mai puțin de o săptămână ne-au venit 36 de solicitări.
Precizez încă o dată că lemnul provine din toaletări și este preponderent de esență moale (plop, tei, arțar, pin).
IMPORTANT: Fac apel, dacă cunoașteți persoane care au nevoie de lemn pentru foc și care nu au acces la această postare, să îi îndrumați să meargă la sediul Direcției Generale de Asistență Socială din str. Poștei nr. 1, să facă cerere.
Dacă persoanele respective nu se pot deplasa, vă rog pe dvs să mergeți să faceți cerere în numele lor.
Fiecare dintre noi putem să facem o faptă bună!