Fonduri nerambursabile de 500.000 de euro pentru sistem modern de supraveghere video în Onești
La propunerea primarului Laurențiu Neghină, consilierii oneșteni au aprobat în ședința Consiliului Local de joi, 12 mai, depunerea proiectului „Extindere…
La propunerea primarului Laurențiu Neghină, consilierii oneșteni au aprobat în ședința Consiliului Local de joi, 12 mai, depunerea proiectului „Extindere sistem de supraveghere video pentru monitorizarea și prevenirea infracționalității în municipiul Onești”, în valoare de o jumătate de milion de euro, sumă acoperită integral din fonduri nerambursabile prin finanțare PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență).
Prin implementarea acestui proiect se dorește ca Oneștiul „să devină unul din cele mai sigure municipii din țară”, se arată în documentele prezentate de primarul Laurențiu Neghină pe masa de lucru a consilierilor locali.
În prezent, există un sistem de supraveghere video la nivelul municipiului însă acesta nu acoperă toate zonele. Noul sistem va asigura supravegherea video pe timp de zi și de noapte a tuturor obiectivelor și locurilor de interes din municipiu. Principalul scop al sistemelor de supraveghere este prevenirea și managementul riscurilor urbane. Astfel, securitatea personală a locuitorilor este de cele mai multe ori pusă la egalitate cu supravegherea video continuă. Monitorizarea video a spațiilor publice unde există risc de infracționalitate a dus la scăderea drastică a problemelor în acele zone.
Prin implementarea noului sistem se vor realiza următoarele obiective: protecția sporită a proprietății publice (ex. zona Parcului municipal), sporirea gradului de siguranță în zonele publice, supravegherea și facilitarea traficului rutier (ex. zona intersecțiilor), prevenirea și descurajarea incidentelor cu violență (ex. zona Gării), creșterea eficacității intervenției și a restaurării ordinei publice, sprijin pentru utilizarea mai eficientă a resurselor (ex. acțiunile de deszăpezire sau descongestionare a traficului), bază de date pentru analize posteveniment, sprijin pentru cooperarea cu instituții din domeniul ordinei publice.