Primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină, a semnat astăzi, 13 mai, Autorizația de construire pentru lucrarea Facilități noi de captare și de tratare a apei, aducțiune și reabilitarea facilităților de înmagazinare existente în municipiul Onești.
„Astăzi am eliberat Autorizația de construire pentru noua sursă de apă care va deservi comunitatea noastră. Practic, după realizarea acestei investiții, în Onești nu vor mai exista întreruperi de apă„, a declarat primarul Neghină după semnarea documentului.
Aceste lucrări fac parte din amplul proiect „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apa uzată în municipiul Onești”, aflat deja în desfășurare.
În cadrul noilor lucrări se vor realiza două obiective: Captare apă brută de suprafață și stație de tratare, investiție ce va cuprinde 2.500 mp, și Conducta de aducțiune apă potabilă de la stația de tratare apă de suprafață până la punctul de conexiune cu sistemul de distribuție, în lungime de aproape șapte km.