De azi se pot depune cererile de finanțare pentru microgranturi în domeniul agroalimentar
Solicitanţii de microgranturi în domeniul agroalimentar pot depune formularul cererii de finanţare în perioada 27 – 31 mai, prin aplicaţia…
Solicitanţii de microgranturi în domeniul agroalimentar pot depune formularul cererii de finanţare în perioada 27 – 31 mai, prin aplicaţia electronică IMM Recover, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Cererile se finanţează în ordinea depunerii, iar ajutorul financiar nerambursabil sub formă forfetară este în valoare de 5.000 euro/beneficiar, la cursul valutar aferent lunii mai 2022, respectiv 4,9479 lei.
Pentru depunerea cererilor de finanţare solicitanţii/împuterniciţii/reprezentanţii acestora trebuie să deţină semnătură electronică.
Conform APIA, finanţarea proiectelor de tip microgrant în cadrul acestui apel vizează unele obiective specifice precum: sprijinirea activităţii operatorilor economici din domeniile agricultură, acvacultura, piscicultură şi industrie alimentară şi menţinerea/creşterea numărului de angajaţi.
Totodată, printre obiective se numără diversificarea activităţilor din domeniul agroalimentar şi sprijinirea activităţii operatorilor economici afectaţi de pandemia COVID – 19.
Reprezentanţii APIA precizează că beneficiarii ajutorului de stat sunt microîntreprinderi, întreprinderile mici şi mijlocii, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, care primesc ajutorul de stat prin intermediul micrograntului/grantului pentru capital de lucru, prin încheierea unui contract de ajutor de stat cu administratorul schemei de ajutor de stat.