Un jandarm băcăuan a sărit în ajutorul unui bătrân lovit de tren
Victima unui accident feroviar petrecut miercuri după-amiază, între staţiile C.F.R. Sihlea şi Voetin, la o distanţă de aproximativ 2 km…
Victima unui accident feroviar petrecut miercuri după-amiază, între staţiile C.F.R. Sihlea şi Voetin, la o distanţă de aproximativ 2 km de gara Sihlea, pe sensul de mers către Buzău, a fost ajutată de un jandarm băcăuan și un alt călător.
Locotenentul Mihai Damian, care se afla în timpul liber și se deplasa cu trenul pe ruta Bacău-București, a observat că trenul s-a oprit, deși nu era într-o stație, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău. Jandarmul a coborat imediat din tren pentru a vedea ce se întâmplă
,,Am auzit că un bărbat de 71 de ani a fost lovit de tren, am întrebat unde se află, iar acesta era chiar sub vagonul în care eu călătoream. Persoana era conștientă, dar sângera abundent în urma amputării picioarelor. Împreună cu un alt călător am actionat imediat cu o cămașă pentru a-i opri sângerarea și am sunat la 112, înformând despre starea barbatului”, spune locotenentul Mihai Damian.
Ulterior, cei doi au asistat persoana până la sosirea echipajului medical în vederea acordării asistenței de specialitate.
„Medicul de pe ambulanță le-a mulțumit celor doi, spunându-le că interventia lor a contat foarte mult, iar faptul că bărbatul este în viață se datorează primului ajutor oferit, care a limitat sângerarea”, precizează plutonier major Alexandra Dănculea, purtător de cuvânt al IJJ Bacău