Chimcomplex Borzești câștigă un proces de două milioane de dolari la Curtea de Apel Bacău
Curtea de Apel Bacău a respins, prin decizie definitivă, pretenţiile Amerocap faţă de Chimcomplex privind comisionul de succes al tranzacţiei…
Curtea de Apel Bacău a respins, prin decizie definitivă, pretenţiile Amerocap faţă de Chimcomplex privind comisionul de succes al tranzacţiei de achiziţie a activelor Oltchim, informează, luni, producătorul şi furnizorul de substanţe chimice, citat de site-ul Bacau.net.
„Soluţia pe scurt: I. Respinge apelul declarat de reclamanta-apelantă AMEROCAP LLC, ca nefondat. II. Admite apelul declarat de pârâta-apelantă SC CHIMCOMPLEX SA. Modifică în parte sentinţa apelată, în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea comisionului de succes în sumă de 2.020.780,25 dolari americani echivalent în lei şi accesoriile aferente, ca nefondat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Decizia a fost pronunţată la 3 iunie 2022.”
Chimcomplex susţine: “Instanța de apel a clarificat situația reală a raporturilor dintre părți, infirmând implicit alegațiile Amerocap care susținea: “caracterul abuziv, incorect din punct de vedere contractual şi legal al rezilierii contractului nostru de către Chimcomplex, recunosc în mod direct validitatea pretențiilor noastre cu privire la sumele substanțiale pe care ni le datorează Chimcomplex şi implicit a rolului determinant pe care compania noastră l-a avut în tranzacția ce a vizat achiziția de către Chimcomplex a activelor Oltchim”.
„În realitate, s-a dovedit ca Amerocap nu a avut capacitatea și știința de a finaliza contractul încheiat cu Chimcomplex, situație în care, grație unor amânări providențiale, sarcina a fost preluata de Delloitte Londra, care, într-un efort comun cu echipa Chimcomplex, in extremis, a dus-o la bun sfârșit. În condițiile în care instanța de fond a perceput eronat rezultatul colaborării cu Amerocap, am fost constrânși să investim timp și energie pentru a releva corecta realitate, înlăturând efectul „inițiativei” venite din partea unor foști colaboratori ai companiei cu intenția de a încasa sume complet nedatorate. Încrederea noastră în justiția română a fost confirmată, duelul judiciar fiind tranșat cu corectitudine de instanța de apel. Strategia dosarului de apel a fost condusă de Președintele Consiliului de Administrație, domnul Ștefan Vuza, împreună cu avocații Bulboacă și Asociații, Lazarovici și Asociații, Florin Vrânceanu și Marius Brănici.” a transmis Chimcomplex printr-un comunicat de presă.