A început livrarea primei tranșe din ajutorul de 250 de lei pe cardurile sociale
Peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale prima din cele patru tranşe ale ajutorului în valoare de 250…
Peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale prima din cele patru tranşe ale ajutorului în valoare de 250 de lei, iar până la 1 iulie, 500.000 de persoane vor putea folosi banii europeni pentru achiziţionarea alimentelor sau meselor calde din reţeaua de peste 24.400 de magazine afiliate, a anunţat luni Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
‘Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început luni, 20 iunie, alimentarea cu prima tranşă în valoare de 250 de lei a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental ‘Sprijin pentru România’ cu care se pot achiziţiona produse alimentare şi mese calde. Voucherele sociale sunt încărcate o dată la două luni cu câte 250 de lei, în patru tranşe până la finalul anului. Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor (pentru tranşele 2, 3 şi 4 încărcarea se face automat, procesul decurgând cursiv)’, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, până la sfârşitul acestei săptămâni, aproximativ 350.000 de români vor primi cardurile sociale, care se încarcă pe măsură ce sunt distribuite. Dacă, din motive obiective ce ţin de mecanismul etapizat de producţie şi distribuire, apar mici decalaje, MIPE asigură că nu există riscul ca vreunul dintre potenţialii beneficiari să nu primească ajutorul, susţin reprezentanţii ministerului.
Potrivit procedurii, listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), iar livrarea cardurilor se realizează de către angajaţii Poştei Române, fără să fie nevoie ca beneficiarii să depună vreo cerere în acest sens.
Încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform după următoarea procedură: luni – poşta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă; marţi – emitenţii trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul; miercuri – are loc transferul de sume între conturile de trezorerie; joi şi vineri – se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar.
Astfel, pentru tranşa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toţi cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.
Ministerul Muncii va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare.
La jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, calendarul următoarelor tranşe va putea fi adaptat, în vederea urgentării acestei proceduri.