Parcul municipal, sâmbătă, 2 iulie/ Oneștiul deschide turneul extraordinar al solistei Analia Selis, acompaniată de Filarmonica Sibiu și pianistul Mariano Castro
Primăria Onești si Biblioteca municipală „Radu Rosetti” le-au pregătit oneștenilor iubitori de tango o seară de neuitat. Sâmbătă, 2 iulie,…
Primăria Onești si Biblioteca municipală „Radu Rosetti” le-au pregătit oneștenilor iubitori de tango o seară de neuitat. Sâmbătă, 2 iulie, de la ora 18.00, pe scena din Parcul municipal Onești va evolua solista Analia Selis, alături de pianistul Mariano Castro și Filarmonica de Stat din Sibiu, într-un concert extraordinar dedicat lui Astor Piazzolla, cel care a revoluționat muzica de tango, creând ceea ce s-a numit „Tango Nuevo”, replică a tradiționalului tango argentinian (tango argentino).
PIAZZOLLA. El Gran Astor care a „ucis” tangoul cu jazz și muzică clasică. După care a cucerit lumea!
CONCERT EVENIMENT
23 de artiști ai Filarmonicii de Stat din Sibiu, însoțiți de solista ANALIA SELIS și pianistul argentinian MARIANO CASTRO, vor susține un mega-concert, sâmbătă, 2 iulie, la ora 18:00, pe scena din Parcul Municipal Onești.
Ne vedem în parc!, a scris pe Facebook primarul Laurențiu Neghină, îndemnându-i pe oneșteni să fie alături la concertul din Parcul municipal.
Concertul de la Onești este primul din turneul pe care Analia Selis și Filarmonica din Sibiu îl susțin în perioada 2-5 iulie. Pentru acest turneu, binecunoscuta cîntăreaţă Analia Selis abordează un nou stil de interpretare, pe care l-a deprins în urma unei călătorii la Buenos Aires unde a cunoscut-o pe Amelita Baltar, cea care a fost iubita şi cântăreaţa favorită a lui Piazzolla, fiind cunoscută sub numele de „Vocea lui Piazzolla”.
Analia Selis – Voce
Născuta în Tucumán, Argentina. S-a stabilit în România în 2003. Între 2005 și 2014 a repurtat multe succese în cariera sa de cântăreață de pop latino-american, devenind foarte cunoscută în România, unde a interpretat pe cele mai prestigioase scene și a fost invitata celor mai importante posturi de televiziune și de radio. În 2014 a început să cânte tango iar de atunci și până în prezent a colaborat cu toate orchestrele din România și cu orchestre din Elveția, Cehia, Lituania, Argentina. A fost invitată să cânte alături de diferite ansambluri: Kamerata Kronstadt, Gaudeamus Quartet, Contempo Quartet ș.a, precum și în cadrul unor importante festivaluri muzicale: Festivalul Internațional “George Enescu” (România), Radio Song Festival (Beijing, China), Kammermusiktage Barth Festival (Germania), Das Einzigartige Crossover Festival (Elveția), Festivalul și Concursul Internațional de Violoncel de la Klaipėda (Lituania) ș.a. În prezent, continuă să promoveze tango-ul tradițional argentinian și muzica lui Astor Piazzolla atât în România, cât și în Europa.

Mariano Castro – Pian
Născut la Buenos Aires. S-a stabilit în România în 2013. Muzician complex, pianist, chitarist, compozitor, orchestrator. Are la activ peste 40 de turnee internaționale în Statele Unite, Canada, Brazilia, Ecuador, Italia, Elveţia, Germania, Romania, Franţa, Rusia, Portugalia, Polonia, Spania, Danemarca, Bulgaria, Olanda, Suedia, Cehia şi Lituania. Împreună cu trupa Narcotango a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010) la categoria „Cel mai bun album de tango”. Congresul din Buenos Aires îl declara în 2014 Personalitate marcantă a Culturii din Buenos Aires pentru întreaga sa traiectoria artistică şi datorită aportului artistic adus în promovarea culturii argentiniene.