Conferința internațională „Zilele Medicale ale Spitalului de Urgență Moinești” a ajuns la a XVII-a ediție
Spitalul Municipal de Urgență Moinești, sub patronajul Academiei de Ştiinţe Medicale din România, a Uniunii Medicale Balcanice și a Universității…
Spitalul Municipal de Urgență Moinești, sub patronajul Academiei de Ştiinţe Medicale din România, a Uniunii Medicale Balcanice și a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, organizează cea de a XVII-a Ediție a Conferinței cu participarea internațională „Zilele Medicale ale Spitalului de Urgență Moinești”, în perioada 14-16 iulie 2022.
Intitulată sugestiv „Teorie versus pratică medicală în abordarea pacientului post-pandemie”, manifestarea se adresează profesioniștilor din sistemul medical românesc, factorilor de decizie din Ministerul Sănătăţii, Academiei de Ştiinţe Medicale, Colegiului Medicilor din România, reprezentanţilor C.A.S., D.S.P., autorităţilor locale, managerilor de spitale, medicilor din toate specialităţile, asistenţilor medicali şi kinetoterapeuţilor.
“Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești reprezintă un eveniment științific de prestigiu, recunoscut ca atare de întreaga comunitate medicală. Cele șaisprezece ediții de până acum s-au bucurat de un succes deosebit. Calitatea prezentărilor a crescut an de an, complexitatea cazurilor clinice prezentate și demonstrațiilor operatorii desfășurate au cunoscut și ele o diversitate continuă. Lista subiectelor abordate s-a diversificat de la o ediție la alta, acoperind o gamă largă de specialități medicale și chirurgicale, kinetoterapie, precum și management medical. Anul acesta avem plăcerea de a organiza o nouă ediție, la fel de provocatoare ca și cele din anii trecuți și vă invit să fiți alături de noi”, a declarat Prof. Univ. Dr. Adrian Cotîrleț, Managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești.
Va fi un eveniment ştiinţific, organizat pe sesiuni aplicativ-practice şi teoretice, reunind practicieni de mare valoare din specialităţile medico-chirurgicale atât din ţară, cât şi din străinătate. Amintim aici: Prof. Univ. Dr. Loghin Cătălin – University of Texas Health Science Center of Houston, American Board of Internal Medicine; Conf. Univ. Dr. Păun Diana Loreta – Consilier Prezidențial – Dept. Sănătate publică și reprezentant al U.M.F. „Carol Davila” București; Acad. Prof. Univ. Dr. Apetrei Eduard – „Academia de Științe Medicale”; Acad. Prof. Univ. Dr. Ciurea Vladimir Alexandru – „Academia de Științe Medicale”; Prof. Univ. Dr. Astărăstoae Vasile – U.M.F. „Gr. T. Popa” Iași; Conf. Univ. Dr. Habil. Diaconu Camelia – U.M.F. „Carol Davila” București; Prof. Univ. Dr. Costache Victor – Univ. „Titu Maiorescu” București; Conf. Univ. Dr. Costache Irina – U.M.F. „Gr. T. Popa” Iași; Prof. Univ. Dr. Diaconescu Smaranda – Univ. „Titu Maiorescu” București; Conf. Univ. Dr. Manciuc Carmen – U.M.F. „Gr. T. Popa” Iași; Prof. Univ. Dr. Costan Victor – U.M.F. „Gr. T. Popa” Iași; Prof. Univ. Dr. Ungureanu Dan – Univ. „Titu Maiorescu” București; Prof. Univ. Dr. Cobzeanu Dan – U.M.F. „Gr. T. Popa” Iași; Prof. Univ. Dr. Iordache Nicolae – U.M.F. „Carol Davila” București; Prof. Univ. Dr. Debița Mihaela – Universitatea „Dunărea de Jos” Galați.