Tuesday, June 17, 2025


Loredana Groza a primit „Premiul de popularitate” la Gala Premiilor revistei Actualitatea Muzicală editată de Uniunea Compozitorilor

Oneșteanca Loredana Groza a primit Premiul de popularitate la GALA Premiilor Anuale ale Revistei „Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor şi…

PublicatCurierul , in Actualitate Cultură și Educație , at iulie 25, 2022

Oneșteanca Loredana Groza a primit Premiul de popularitate la GALA Premiilor Anuale ale Revistei „Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Festivitatea a avut loc săptămâna trecută la Opera Națională din București iar premiile s-au acordat pentru anii 2019, 20120 si 2021, perioadă în care Gala nu s-a desfășurat din cauza pandemiei.

“Reușește după atâția ani să ne aducă aminte, la toate spectacolele ei, că a bătut toate recordurile, peste un million de viniluri cu discul „Bună Seara iubite”, pe versurile lui Lucian Avramescu. Iată ce înseamnă o vedetă. Și după atâția ani să fie astăzi pe primul plan. Marele premiu de Popularitate, Loredana Groza”, așa a anunțat-o Octavian Ursulescu pe Loredana Groza, care a făcut furori și i-a molipsit pe cei din jur cu energia ei pozitivă.

Loredana Groza a afirmat că Premiul de popularitate primit la Gala Premiilor Anuale ale Revistei „Actualitatea Muzicală” reprezintă pentru ea „un lucru extraordinar”.

„Nu am cuvinte să spun cât de recunoscătoare sunt pentru toate darurile pe care Dumnezeu şi oamenii din jurul meu mi le-au oferit”, a spus Loredana Groza

Alături de Loredana Groza au mai fost premiați Christian Badea, prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, Monica Anghel, Vasile Muraru, Aurel Temișan, Mircea Vintilă iar Horia Moculescu a primit Diploma de onoare „O viață dedicată muzicii ușoare românești”.

„În acest an, premiile sunt mai numeroase decât de obicei, pentru că marchează şi recompensează performanţele în domeniu pe parcursul celor trei ani. Ultimul eveniment din seria galelor devenite deja tradiţie a avut loc în anul 2018, pandemia anulând apoi ceremoniile de premiere anunţate şi programate”, conform comunicatului de presă al organizatorilor.

Iată care sunt categoriile şi PREMIILE Revistei „ACTUALITATEA MUZICALĂ” acordate la ediția din acest an

* Premiul de excelenţă – dirijorul Christian Badea

* Premiul pentru debut componistic – Andrei Petrache

* Premiul pentru dirijat – Daniel Jinga

* Premiul Valori ale tinerei generaţii – soprana Daniela Bucşan (Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”)

* Premiul pentru management artistic – Vasile Muraru (manager al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”)

* Premiul pentru Creaţie – compozitorul Mircea Drăgan

* Premiul pentru Performanţă vocală – Monica Anghel

* Premiul „Vedete” – Aurelian Temişan

* Premiul de popularitate – Loredana Groza

* Campionul şlagărelor pentru copii – compozitorul Mihai Alexandru

* Premiul muzicii folk – Mircea Vintilă

* Premiul „Maeştrii din Diaspora” – compozitorul Eugen Doga

* Diploma de onoare „O viaţă dedicată muzicii uşoare româneşti” – Horia Moculescu

Revista „ACTUALITATEA MUZICALĂ” aparţine Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – UCMR (Preşedinte – compozitorul Dan Dediu, Vicepreşedinte – muzicologul Nicolae Gheorghiţă). Prof. Univ. Dr. Mihai Cosma este redactor-şef, avându-i alături pe Octavian Ursulescu şi Norela-Liviana Costea (redactori) şi pe Costin Aslam – secretar de redacţie. (Foto: fanatik.ro/Fb Loredana Groza)