Dotări noi pentru pompierii din Onești, Bacău, Moinești. Valoarea echipamentelor este de aproape 20 de milioane de lei
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean (ISUJ) Bacău a primit 23 de echipamente moderne, în valoare de 19,7 milioane de…
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean (ISUJ) Bacău a primit 23 de echipamente moderne, în valoare de 19,7 milioane de lei, care au fost repartizate către detașamentele din Bacău, Onești, Moinești și Podu Turcului. Aceste echipamente au fost achiziționate în cadrul unui proiect derulat de EURONEST-Asociație de dezvoltare la nivel regional pentru șase județe, între care și Bacău, a anunțat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.

Valoarea finanțării obținute prin POR pentru îmbunătățirea calității sistemului de intervenții, în regiunea N-E, este de aproximativ 25 milioane euro.
Județului Bacău i-au revenit 23 de echipamente în valoare de 19.7 milioane lei și vor fi distribuite în localități astfel:
Trei autospeciale pentru lucrul cu apă și spumă de capacitate mărită- Bacău, Onești, Moinești;
Trei autospeciale pentru lucrul cu apă și spumă de capacitate medie- Bacău, Onești, Moinești;
O autospecială pentru descarcerări grele- Bacău;
Patru autospeciale complexe de intervenție, descarcerare și acordarea asistentei medicale de urgență- Bacău (2), Onești, Moinești;
O ambulanță de reanimare (tip C)- Bacău;
Patru ambulanțe de prim ajutor (tip B)- Bacău (2), Onești, Moinești;
O autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime (42-45 m)- Bacău;
Un vehicul cu șenile/roți de tip UTV- Bacău;
Patru autofreze multifuncționale de zăpadă- Bacău, Onești, Moinești, Podu Turcului;
O autospecială de tip CBRN (care deservește și județul Vaslui)- Bacău.


