Amenzi de aproape 220.000 de lei date de Inspecția Muncii Bacău. Nereguli privind munca la negru, programul de lucru sau repausul săptămânal
Inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău au dat 29 de amenzi, luna trecută, în valoare totală de…
Inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău au dat 29 de amenzi, luna trecută, în valoare totală de aproape 220.000 de lei.
În cadrul controalelor la firmele din judet, au fost depistați cinci angajatori care practicau muncă fără forme legale, fiind aplicate sancţiuni pentru muncă la negru în valoare de 90.000 lei. Au fost găsite patru persoane care nu aveau încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, iar o persoană a fost găsită desfășurând activitate în afară programului stabilit prin cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial, informează ITM Bacău.
Principalele nereguli sancționate au fost, ca de obicei, nerespectarea prevederilor legislației privind munca suplimentară, nerespectarea prevederilor legislației privind munca de noapte, nerespectarea prevederilor legislației privind repausul săptămânal sau nerespectarea prevederilor H.G. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților în format electronic, a comunicat ITM Bacău.

