Elevii SNPAP Tg Ocna au avut ieri Festivitatea de absolvire
În data de 31 august 2022, în piațeta Primăriei orașului Târgu Ocna, a avut loc Festivitatea de absolvire a promoției…
În data de 31 august 2022, în piațeta Primăriei orașului Târgu Ocna, a avut loc Festivitatea de absolvire a promoției 2022, eveniment marcat și de aniversarea 25 de ani de la înființarea Școlii.
Festivitatea de absolvire a școlii reprezintă un reper important în construirea viitoarei cariere pentru care noua promoție de agenți de poliție penitenciară s-a pregătit timp de un an, sub coordonarea profesorilor și îndrumătorilor Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.

În cadrul festivității, elevii școlii au rostit cu emoție și plini de speranță jurământul de credință, în fata secretarului de stat al Ministerului Justiției, domnul Bogdan ILEA, a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, domnul comisar șef de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN, directorilor de unități penitenciare din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, reprezentanților instituțiilor de învățământ liceal și universitar, reprezentanților instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, reprezentanților autorităților publice locale și întregii asistențe.

În acest moment plin de semnificații, alături de noi s-a aflat și domnului colonel în rezervă Ioan Grefu, primul comandant al Școlii, cel care a pus bazele acestei instituții de învățământ la Târgu Ocna.

Ca semn de apreciere, promoția de anul acesta a primit în dar simbolic din partea conducerii școlii o stea din constelația boreală „Regele‘‘, care începând de acum va purta numele „SNPAP 25” și care va străluci pe cer în mod aparte pentru ei, ca simbol al încrederii și al respectului, o stea la care să privească mereu cu speranța.

