Tânăr fotbalist din Onești, convocat la lotul mare al FCSB pentru meciul de mâine din EUROPE CONFERENCE LEAGUE
Oneștenii au un motiv în plus pentru a urmări meciul pe care FCSB îl va disputa joi, 13 octombrie, pe…
Oneștenii au un motiv în plus pentru a urmări meciul pe care FCSB îl va disputa joi, 13 octombrie, pe teren propriu, cu echipa daneză Silkeborg, în etapa a 4-a a grupelor Conference League.
Și asta deoarece tânărul Moraru Ștefan, jucător format la Clubul Sportiv Școlar Onești, pentru care a activat timp de 7 ani sub comanda prof. Florin Rădulescu, Tiberiu Moldovan și Cobuz Emil, a fost convocat de antrenorul Nicolae Dică la echipa mare a FCSB-ului pentru meciul cu danezii de la Silkeborg.
Moraru Ștefan acum în vârstă de 17 ani a mai activat un an la formația Sportul Onești sub comanda lui Costel Munteanu, unde a fost remarcat și de unde a fost transferat la juniorii FCSB.