Wednesday, September 16, 2026


Urmărită internațional pentru rele tratatamente aplicate minorilor, prinsă în Bacău

Polițiștii Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat în zona Autogării Bacău o localnică de 37 de ani împotriva căreia Parchetul…

PublicatCurierul , in Actualitate Social , at noiembrie 11, 2022

Polițiștii Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat în zona Autogării Bacău o localnică de 37 de ani împotriva căreia Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a emis mandat de aducere, având ca obiect mandat de arestare european.

Femeia a fost preluată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.

Aceasta era urmărită la nivel internațional, pe numele ei fiind emis un mandat european de arestare dat de autoritățile italiene pentru comiterea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor, faptă prevăzută de Codul penal italian.

Față de persoana în cauză s-a dispus retinerea pentru o perioada de 24 ore și urmează să fie prezentată Curții de Apel Bacău în vederea declanșării procedurii de extrădare.

Sursa/IPJ Bacău, Foto ilustrativ