Polițiștii de la IPJ Bacău au fost mesagerii lui Moș Nicolae pentru o familie nevoiașă, cu șapte copii
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au fost mesagerii lui Moș Nicolae pentru o familie nevoiașă. Moş Niculae vine la…
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au fost mesagerii lui Moș Nicolae pentru o familie nevoiașă.
Moş Niculae vine la copiii cuminţi, este credinţa veche care îi responsabilizează pe micuţi şi îi face să aştepte nerăbdători pe bătrânul care aduce cadouri dar uneori și nuielușe celor neastâmpărați.
Şi anul acesta, Moşul a făcut un pact cu poliţiştii băcăuani și cu ajutorul lui și al Corpului Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Bacău, aceștia au ajuns la o familie cu șapte copii, cu vârste cuprinse între 7 luni ș 10 ani, din municipiul Bacău.
Astfel, polițiștii băcăuani le-au dăruit din tot sufletul cadouri, jucării, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, alimente de bază dar și dulciuri, pentru a aduce zâmbetul pe buzele lor și a-i ajuta să își păstreze speranța.
Mai mult decât oricine, copiii nu ar trebui să își piardă nicicând credința în Moș Nicolae și spiritul sărbătorilor.
Comunicat IPJ Bacău