Polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat din Dofteana sub influența băuturilor alcoolice
La data de 08 decembrie a.c, în jurul orei 23:00, un echipaj de ordine publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie…
La data de 08 decembrie a.c, în jurul orei 23:00, un echipaj de ordine publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti, a depistat în trafic, un bărbat de 34 de ani, din comuna Dofteana, în timp ce conducea un autoturism pe DC Ștefan Vodă, pe raza comunei Dofteana.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.