Tuesday, September 10, 2024


Prins de polițiști cu 135 km/h, s-a ales cu amendă de 2.900 de lei și a rămas fără permis

Un șofer din județul Bacău a rămas pieton pe o perioadă de patru luni și are de achitat și o…

PublicatCurierul , in Actualitate Social , at ianuarie 16, 2023

Un șofer din județul Bacău a rămas pieton pe o perioadă de patru luni și are de achitat și o amendă consistentă după ce a fost depistat de radar cu o viteză mult prea mare pentru porțiunea de drum pe care circula.

Totul s-a petrecut sâmbătă dimineața, când un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat pe raza localității Traian, un conducător auto de 24 de ani, din comuna Stănișești , în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Vaslui către Bacău, cu  viteza de 135 km/h.

Tânărul a fost sancționat contravențional de polițiști cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.