Un liceu din Onești își schimbă denumirea. Care este explicația conducerii unității de învățământ
Liceul Tehnologic Onești își schimbă denumirea, din anul școlar 2023-2024, în Liceul Tehnologic „Dacia” Onești. Propunerea este venită din partea…
Liceul Tehnologic Onești își schimbă denumirea, din anul școlar 2023-2024, în Liceul Tehnologic „Dacia” Onești. Propunerea este venită din partea Consiliului de Administrație al școlii și a fost votată în ședința Consiliului Local Onești de vineri, 13 ianuarie.
Încă de la începutul existentei sale. Liceul Tehnologic Onești, director Adrian Srgentu, a fost orientat spre meserii noi, care nu erau pregătite pîna în acel moment de alte școli din județ, iar această tendință continuă și astăzi, se arată în referatul de propunere a schimbării denumirii.
Liceul Tehnologic Oneși pregătește elevi în domenii/calificări pe care alte școli din zonă nu le pot oferi în condiții similare. Elevii de la clasele de șofer mecanic auto, tehnician transporturi, electrician electronist auto pot efectua ore de conducere cu instructorii școlii în vederea obținerii permisului auto pentru categoriile B, C și E, având posibilitatea ca, după absolvire, să obțină contracte de muncă la agenții economici cu care sunt încheiate contracte de colaborare, se arată în documentul citat.
Solicitarea de schimbare a denumirii vine ca urmare a legăturii între specializările din domeniul auto pe care acest liceu le are și marca națională Dacia, susțin inițiatorii.
Aceștia consideră că un nume cu rezonanță aduce un impact pozitiv asupra imaginii acestei unități de învățământ, influențând favorabil.
Liceul Tehnologic Onești a apărut, ca unitate de sine stătătoare în rețeaua școlară, în 1990 odată cu transformarea Grupului Școlar Energetic din Onești în Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” (actual Colegiu Național) și în Școala profesională Onești, devenită, pentru o perioadă, Grupul Școlar Auto.
Schimbarea denuimirii vine ca urmare a propunerii Consiliului Profesoral și a Consiliului Școlar al Elevilor, aprobată în Consiliul de Administrație al școlii.