Friday, December 13, 2024


Bacău: Turneu de promovare a cărții „Endometrioza – ghidul adolescenților conștienți”

Asociația „Eu și Endometrioza” ajunge în patru orașe ale județului Bacău cu lansarea primului film documentar despre endometrioză din România…

PublicatCurierul , in Actualitate Comunicate , at februarie 3, 2023

Asociația „Eu și Endometrioza” ajunge în patru orașe ale județului Bacău cu lansarea primului film documentar despre endometrioză din România – „Endodyssey” și a cărții „Endometrioza – ghidul adolescenților conștienți”. Evenimentele fac parte dintr-un turneu național al Asociației.

De ce un ghid despre endometrioză dedicat adolescenților? Pentru că 75% din adolescentele ale căror dureri menstruale nu trec cu medicație specifică suferă de endometrioză, iar aproximativ 50% din cazurile de infertilitate feminină sunt cauzate de endometrioză. Așa arată statisticile la nivel mondial ale unei boli de care suferă 1 din 10 femei din lume: ENDOMETRIOZA!

Și pentru că… ni s-a spus că e normal să avem dureri la menstruație. Pentru că rata abandonului și absenteismului școlar în rândul adolescentelor din România are cote alarmante și din cauza durerilor menstruale. Pentru că, de multe ori, adolescentele nu sunt crezute când acuză dureri și se crede că disimulează. Pentru toate aceste stereotipuri, ghidul dedicat adolescenților și publicat de Asociația Eu și Endometrioza reprezintă un adevărat reper pentru o viață fără dureri, trăită conștient, cu sprijiin de la adolescenții băieți, profesori, medici, aparținători, care au oportunitatea să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în corpul unei femei aflate la adolescență și cum poate fi susținută și ajutată. 

Marți, 7 februarie, și miercuri, 8 februarie, la sediul școlilor sanitare postliceale Sanity din Onești și Bacău publicul larg poate participa cu înscriere prealabilă, în limita locurilor disponibile. Înscrierea se poate face la adresa: endodyssey2022@gmail.com, alături de numele și prenumele participanților, adresa de email și numărul de telefon. Locul în sală urmează ulterior a fi confirmat printr-un email.