Constructorul băcăuan UMB Spedition va construi integral Autostrada Moldovei A7 între Buzău și Pașcani, conform unui comunicat al Asociației Pro Infrastructură publicat în urmă cu puțin timp, în care se precizează că au fost respinse, de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), contestațiile depuse de firma nemțeană Danlin împotriva UMB.
Comunicatul Asociației Pro Infrastructură
UMB face toată Autostrada A7 între Buzău și Pașcani, informează Pro Infratsructiră. Conform informațiilor noastre, CNSC a respins contestațiile celor de la Danlin pe cele 3 loturi ale A7 Bacău-Pașcani. Prin urmare, CNAIR este OBLIGATĂ de lege să semneze contractele cu UMB. Hartă interactivă: .
UMB are parafate contractele pe toate cele 7 bucăți din A7 Buzău-Bacău: 178,34 kilometri cu 10,75 miliarde lei fără TVA și termene de execuție 20 luni (capetele de la Buzău și Focșani), 26 (sectoarele din centru pe Buzău-Focșani) și respectiv 30 luni pe Focșani-Bacău.
Acum lor li se adaugă restul de 3 tronsoane pe Bacău-Pașcani: 77,39 kilometri pentru, probabil, ~80% din valoarea estimată de CNAIR, adică aproape 4,7 miliarde lei fără TVA. Termen: de asemenea 30 luni.
Așadar, UMB își trece în cont toți cei 255,735 kilometri pe A7 între Buzău și Pașcani, 10 loturi. În total, cu proiectele mai „vechi”, cel mai puternic antreprenor general pe infrastructura rutieră din România adună 409 kilometri de autostradă și drum expres.
Cu excepția ciotului A1 Margina-Holdea de 13 km (11 luni proiectare plus 34 de lucrări), UMB trebuie să livreze tot portofoliul de aproape 400 kilometri în următoarele 11-34 de luni, luând în considerare pașii birocratici rămași de efectu