Zi plină la Filiala „Cosânzeana” a Bibliotecii municipale „Radu Rosetti” Onești, miercuri, 15 februarie, de Ziua Lecturii Naționale.
Oaspeții bibliotecarilor oneșteni au fost copiii de la Școlile Gimnaziale nr 1, clasa a II-a, înv Daniela Titere, și „George Călinescu”, clasa pregătitoare D, înv. Paula Maria Rădulescu, și clasa a IV-a C, înv Emilia Lazăr.
Scopul proiectului educativ O poveste pe lună cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, desfășurat la Filiala Cosânzeana, de Ziua Lecturii Naționale, de elevii clasei a II-a D de la, Școala Gimnazială nr 1, înv. Daniela Titere, a fost de a îndrepta atenţia copiilor, părinţilor, dar şi a cadrelor didactice spre importanţa pe care o au cărţile în formarea şi educarea copiilor.
În cadrul proiectului Școala și Biblioteca-parteneri în educație, elevii de la „George Călinescu” și bibliotecarii oneșteni au citit împreună povești, au discutat, au desenat pentru ca, într-un final, să tragă învățămintele unei zile dedicate lecturii.