Asociația ”Ambulanța pentru Monumente” vrea să facă lucrări de conservare la Podul de piatră al lui Ștefan cel Mare
Podul de piatră al lui Ștefan cel Mare, din Negoiești, comuna Ștefan cel Mare, este unul din cele mai cunoscute monumente…
Podul de piatră al lui Ștefan cel Mare, din Negoiești, comuna Ștefan cel Mare, este unul din cele mai cunoscute monumente istorice din zonă. Construit în 1495 de domnitorul Moldovei, podul a fost supus unor lucrări de restaurare în urmă cu 40 de ani.
Asociația Ambulanța pentru Monumente-Transilvania Sud și-a propus să efectueze unele lucrări pentru conservarea podului.
„Podul din vremea lui Ștefan cel Mare se află la kilometrul 24 al drumului național DN 11A, pe partea stângă după traversarea căii ferate, în valea pârâului Gârbovana, într-un cadru cu dealuri întise și păduri dese.
Construit în sec. XV la ordinul lui Ștefan cel Mare, podul reprezenta punctul de unde acesta supraveghea transporturile de sare de pe Valea Trotușului.
Astăzi, podul nu mai îndeplinește nicio utilitate, ceea ce pe de-o parte îl protejează de vibrații, însă pe de altă parte duce la degradare și posibilități firave de întreținere. Întervențiile cu ciment contribuie la degradarea pietrei, iar zidăria are nevoie de completări.
În cadrul intervenției din luna septembrie vom îndepărta pe cât posibil vegetația care și-a făcut loc și a crescut prin zidărie, dislocând elementele din piatră și vom reface taluzele terasamentelor și șirul de gabioane prăbușite în vale.
Vom îndepărta de asemenea, în măsura în care timpul ne va permite, rosturile realizate cu ciment la ultima restaurare. Seria 1: 17 – 24 septembrie I Seria 2: 24 septembrie – 1 octombrie I Seria 3: 1 – 8 octombrie”, se arată într-un comunicat al asociației din Transilvania, care așteaptă voluntari din zonă pentru realizarea acestui obiectiv.
Despre „Ambulanța pentru Monumente – Transilvania Sud”