Primăria Onești dă startul primei sesiuni de finanțare pentru ONG-uri pentru 2023
În şedinţa extraordinară din data de 28 februarie 2023 consilierii oneșteni au adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului anual…
În şedinţa extraordinară din data de 28 februarie 2023 consilierii oneșteni au adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului anual pentru acordarea de finanțări nerambursabile de Ia bugetul local al municipiului Oneşti, pentru activităţi nonprofit de interes general, aferent anului 2023.
Astfel, în limita fondurilor publice alocate în bugetul autorității finanțatoare, în anul 2023 se vor organiza două sesiuni de finanțare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare şi a Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Oneşti, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 100/2012, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru acest an executivul a alocat suma de 150.000 de lei, după cum urmează :
Activități de tineret, sport şi cultură – 50.000 lei, max. 5 proiecte;
Activități religioase şi social – caritabile – 50.000 lei, max. 5 proiecte;
Activități civice, de educație și de promovare – 50.000 lei, max. 5 proiecte.
Sesiunea de finanțare din acest an se va deschide în luna martie.