Sunday, March 23, 2025


Pagubele produse de ninsorile abundente în județul Bacău. Zeci de mașini înzăpezite și avariate

În urma fenomenelor meteorologice manifestate în intervalul 04-05 aprilie, pompierii băcăuani au intervenit la mai multe misiuni pentru degajarea arborilor…

PublicatCurierul , in Actualitate , at aprilie 5, 2023

În urma fenomenelor meteorologice manifestate în intervalul 04-05 aprilie, pompierii băcăuani au intervenit la mai multe misiuni pentru degajarea arborilor căzuți, în urma cărora 32 de mașini au fost avariate. Dintre acestea, 30 au fost doar în municipiul Bacău.

„Pentru limitarea posibilelor pagube generate de ninsorile abundente, recomandăm ca parcarea autoturismelor să se realizeze în zone ferite, la distanțe sigure față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate”, au transmis reprezentanții ISU Bacău.

De asemenea, în cursul nopții trecute, forțele de intervenție au efectuat recunoașteri în teren, în urma unor apeluri primite pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență care semnalau faptul că 43 de autoturisme au rămas înzăpezite. Dintre acestea, două au fost ambulanțe. Totodată, patru TIR-uri au derapat, fiind avariate ușor. (Foto/ Fb Lucian Bogdănel)