Fermieri din județul Bacău cer decalarea lucrărilor la A7 pentru a putea recolta culturile
Şapte fermieri din judeţul Bacău care administrează suprafeţe agricole supuse exproprierii, în vederea executării lucrărilor la sectorul de autostradă Bacău…
Şapte fermieri din judeţul Bacău care administrează suprafeţe agricole supuse exproprierii, în vederea executării lucrărilor la sectorul de autostradă Bacău – Paşcani, au solicitat decalarea începerii lucrărilor, astfel încât să poată fi recoltate culturile însămânţate pe cele peste 172 hectare.
Prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel a convocat, luni, Grupul suport constituit pentru a găsi soluţia cea mai bună în raport cu solicitarea fermierilor.
‘Protejarea unor culturi agricole aflate în prag de recoltare este o măsură rezonabilă şi vine în sprijinul agricultorilor care au angajat cheltuieli semnificative odată cu însămânţarea culturilor în a doua jumătate a anului trecut. Totodată, recoltarea respectivelor culturi va degaja practic terenul pentru constructorul de pe A7, contribuind la menţinerea unui ritm susţinut al lucrărilor, fără sincope, lucru determinant în privinţa implementării acestui proiect de infrastructură majoră finanţat prin PNRR’, a declarat prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel.
Propunerea Grupului suport care va fi trimisă Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere este ca lucrările de pe sectorul de autostradă Bacău – Paşcani să fie planificate şi programate etapizat, astfel încât fermierii să îşi poată recolta producţia până la 1 august.
Suprafeţele agricole se află în comunele Săuceşti, Iteşti, Filipeşti şi Bereşti – Bistriţa şi sunt cultivate preponderent cu rapiţă şi grâu.