Wednesday, September 16, 2026


Înaintea contestațiilor, 10 elevi din județul Bacău au obținut media 10 la Evaluarea Națională

Rezultatele la Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a s-au afişat miercuri pe evaluare.edu.ro. Contestaţiile vor putea fi depuse la centrele…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at iunie 28, 2023

Rezultatele la Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a s-au afişat miercuri pe evaluare.edu.ro.

Contestaţiile vor putea fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice miercuri, în intervalul orar 16,00 – 19,00, şi joi între orele 8,00 şi 12,00.

Candidaţii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori’, potrivit Ministerului Educaţiei.

Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe data de 4 iulie.

În județul Bacău s-au înregistrat 10 medii generale de 10 (zece) obținute de candidați de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești, Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău, Școala Gimnazială „Al.I.Cuza” Bacău (2 candidați), Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău, Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău (3 candidați), Școala Gimnazială „Nicu Enea” Bacău și Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău . De asemenea, la Limba şi literatura română 52 candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece), iar la Matematică 77 candidaţi au obținut nota 10 (zece).

În total, 3.543 de candidaţi prezenți au medii peste 5 (cinci), adică un procent de 75,83%, foarte aproape de rata națională din acest an, care este de 76,2%.

Rezultatele vor fi comunicate anonimizat, prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor, atât în centrele de examen, cât şi pe internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la Evaluarea Naţională calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la fiecare probă.