Friday, December 13, 2024


Bacăul și mare parte din Moldova sub avertizare de vreme instabilă și caniculă

Meteorologii au emis o avertizare meteo de caniculă, valabilă în perioada 04 – 06 iulie, pentru regiunea Moldovei. În intervalul…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at iulie 3, 2023

Meteorologii au emis o avertizare meteo de caniculă, valabilă în perioada 04 – 06 iulie, pentru regiunea Moldovei.

În intervalul menționat, disconfortul termic va fi în creștere în cea mai mare parte a regiunii, iar în sud și est, indicele temperatură-umezeala (ITU) va atinge (și local va depăși) pragul critic de 80 de unități.

Miercuri și joi va fi caniculă în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 36 de grade.

Totodată, în interval de valabilitate: 3 iulie, ora 12 – 3 iulie, ora 21, este în vigoare o atenționare COD GALBEN de instabilitate atmosferică valbilă pentru județele Vrancea, Galați și zona de munte a județelor Neamț, Bacău. Se vor manifesta averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.