Thursday, December 12, 2024


Accident îngrozitor aproape de Bacău. Doi minori și părinții lor au murit după ce mașina lor a fost spulberată de un tren

Patru persoane au murit, după ce un tren a lovit o mașină, la trecerea la nivel cu calea ferată situată…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at iulie 17, 2023

Patru persoane au murit, după ce un tren a lovit o mașină, la trecerea la nivel cu calea ferată situată la ieșire din halta Orbeni, județul Bacău.

Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, trenul IR 1754, care circula în relația Suceava – București Nord, a surprins și lovit un autoturism aflat pe trecerea la nivel cu calea ferată, dotată cu semnalizare automată (SAT).

Polițiștii băcăuani au fost sesizați prin 112, de către mecanicul de pe locomotiva trenului de persoane, Suceava-București, despre faptul că a intrat in coliziune cu un autoturism care nu ar fi oprit la trecerea la nivel cu cale ferată, prevăzută cu indicator.
Din impact au rezultat 4 victime, 2 adulți și 2 copii. Polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Feroviare efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
Trenul IR 1754 a oprit în apropierea locului accidentului. Pompierii băcăuani au anunțat că, în urma impactului, au rezultat patru victime, pentru care s-a declarat decesul. Este vorba despre doi minori și doi adulți.
Potrivit televiziunilor de știri, copiii aveau 11 și 7 ani, iar femeia era însărcinată în 4 luni. Femeia conducea și și-ar fi luat de curând permisul.

Circulația feroviară între Hm Odorhei și Hm Sascut a fost închisă pe ambele fire.

„Menționez faptul că semnalizarea automată de la trecerea la nivel cu calea ferată funcționa în condiții normale”, a adăugat Oana Brânzan.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, mecanicul trenului IR 1754 va fi preluat de organele abilitate pentru probe de sânge.

La ora 17:30 circulaţia feroviară s-a reluat între Orbeni şi Sascut, pe ambele fire de circulaţie.