Sunday, May 18, 2025


A ajuns în Arestul Poliției pentru că nu a respectat un ordin de protecție

La data de 26 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian au constatat faptul că, un bărbat…

PublicatCurierul , in Actualitate , at iulie 28, 2023

La data de 26 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian au constatat faptul că, un bărbat din comuna Filipeni ar fi încălcat ordinul de protecţie emis împotriva sa, de către Judecătoria Bacău.

În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit faptul că, bărbatul, deși avea ordin de protecţie, prin care era obligat să păstreze o distanţă de minim 50 de metri faţă de soția sa și de locuinţa acesteia, a revenit la domiciliu.

Față de bărbat a fost întocmit dosar penal în care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, fiind reținut pentru 24 de ore.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău. (Sursa/ IPJ Bacău, foto ilustrativ)