Preotul protopop Constantin Alupei, condus pe ultimul drum de sute de credincioși. Cuvântul ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului
Preotul Constantin Alupei, fost protoiereu de Onești, a fost înmormânat joi, 27 iulie, în cimitirul Bisericii Sfântul Nicolae. Câteva sute de…
Preotul Constantin Alupei, fost protoiereu de Onești, a fost înmormânat joi, 27 iulie, în cimitirul Bisericii Sfântul Nicolae. Câteva sute de enoriași au participat atât la Slujba ce s-a ținut la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din Onești cât și la înmormântare. Preotul Constantin Alupei s-a stins din viață pe 25 iulie, la vârsta de 72 de ani.
ÎPS Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, a transmis următorul mesaj:
Părintele Protopop emerit Constantin Alupei, un misionar atipic la răspântia dintre milenii
Onorantă și îndurerată adunare
Am venit astăzi în Catedrala Pogorârii Sfântului Duh din centrul Oneștiului să participăm, cu inimile încărcate de emoție sfântă, la sărbătoarea de paște al unui autentic și neîntrecut misionar al lui Hristos, Părintele Constantin Alupei, care, fizic, nu mai este printre noi.
S-a născut în cer.
Ctitorul fondator al acestei preafrumoase Catedrale, afierosită Pogorârii Sfântului Duh din Onești, precum și ferventul restaurator de temple ale Duhului Sfânt din ținuturile Oituzului și Trotușului inferior.
Părintele Protoiereu Constantin Alupei ne-a adunat astăzi în jurul lui, cum a făcut de multe ori, dar, de data aceasta, nu pentru o treabă anume, nu pentru a face planuri în perspectiva finalizării acestei catedrale, nu pentru a-i asculta dreapta învățătură, sau rugile fierbinți ca ale unui sihastru iscusit, ci pentru a ne ruga Preamilostivului Dumnezeu ca sufletul lui, nobil și curat ca și crinul Bunelor vestiri, să fie așezat în „Ținuturile divine„ (expresii teologice care îi aparțineau), unde să participe la Liturghia cosmică, săvârșită de Însuși Iisus, Arhiereul cel veșnic, pe care l-a căutat neobosit în această lume să-l vadă față către față.
La cei 72 de ani, putem spune că „marea înserare” pentru sfinția sa a venit mai repede. Deși a atins vârsta senectuții prescrisă de psalmist, un preot de talia lui – iubit și prețuit pentru calitățile sale excepționale – ne silește să facem și noi eroarea, spunând că Dumnezeu l-a luat înainte de vreme, ca pe prietenul și casnicul său la ceruri.
Părinții trupești și sufletești nu mor niciodată!
Nici părintele Constantin, iscusitul duhovnic din arealul mioritic al Bethleemului ștefanian, nu a murit, ci doarme.
Nu ne vom mai întâlni niciodată cu el în starea lui telurică, pentru că el nu mai are nimic cu această lume, s-a retras singur într-o cameră, a închis ușa după dânsul pentru a se odihni în poiana tăcerii, în urma ostenelilor și suferințelor din viața aceasta.
S-a stins ca o lumânare care ardea prea repede. Și pentru că ardea așa de repede s-a stins și mai degrabă.
L-am văzut cu șapte zile înainte de plecarea sa în prezentul continuu al lui Dumnezeu.
Și mi-am dat seama cum își consumă ultimile clipe un preot cu har.
Parcă trăiam momentul plecării din lumea aceasta a unui sfânt. În trupul lui scheletic, oricine putea face o indubitabilă ososinteză anatomică.
Iar când am sesizat că bioritmul existențial era de acum psihiofizic, mi-am dat seama că stau în fața unui trup transparent pe al cărui chip i se întrezărea deja apatia și se instala lent acea teofanie permanentă, iruptă din lumina necreată a Taborului.
Dragii mei,
Am spus aceste câteva gânduri inspirate din viața înduhovnicită a paradigmaticului părinte îndrumător, nu pentru a epata, sau pentru a vă sustrage atenția de la durerea insurmontabilă provocată de marea pierdere, ci pentru a-mi exprima compasiunea și dragostea față de familia defunctului, față de voi ce ați mai rămas în această vale a mâhnirii, precum și pentru a arăta iubirea hristică de care sunt capabil, ce am avut-o și o voi avea față de un prieten de suflet cu simț misionar, cum a fost părintele Constantin.
Într-adevăr, sper să nu exagerez dacă spun că am pierdut pe unul din cei mai remarcabili preoți care i-a avut această eparhie din ultimii 50 de ani.
Iubiții mei,
Fenomenul numit moarte este un insondabil mister. Deși Hristos a înviat din morți, dând consistență vieții în sine, cu moartea pe moarte călcând, totuși nu a suprimat moartea biologică, dar i-a dat o altă conotație, un sens mai profund, moartea a devenit un paște, adică o trecere către un alt mod de viață.
Trecerea într-o altă stare de existețialitate înseamnă o re-creere, o reînnoire, o palingeneză transfiguratoare.
Fenomenul numit convențional, moarte, sau entropie, adică separarea sufletului nemuritor de trupul muritor, fiecare parte a ființei umane merge către origini.
Sufletul merge la Dumnezeu, din care a ieșit, iar trupul se dă pământului din care a fost luat până când se vor reuni pentru învierea universală de la sfârșitul veacurilor.
Dragii mei,
De sufletul părintelui Constatin nu vă mai îngrijiți pentru că este în mâna lui Dumnezeu, însă rugați-vă pentru el și păstrații vie amintirea.
De aceea, când Dumnezeu a binevoit, a luat din trupul lui, prin îngeri, sufletul lui nemuritor, iar trupul ni l-a lăsat nouă să ne îngrijim de el pentru că a fost templu al Duhului Sfânt.
Amintiti-vă cum a creat Dumnezeu primul om, Adam.
Dar după ce a modelat forma primului om din materia numită pământ, care o crease prin cuvânt, a suflat suflare de viață asupra acelui modelaj, iar omul a devenit ființă vie diferită de celelalte făpturi și viețuitoare.
Deci în fața noastră pe acest frumos catafalc capitonat în alb, este așezat trupul neînsuflețit al părintelui duhovnicesc.
Astfel spus avem înainte o mână de țărână fără valoare. Dar nu tocmai fără valoare.
Căci dacă pământul este făcut prin cuvânt, Dumnezeu ne-a lăsat această ,,mână de cuvinte”, de care trebuie să ne îngrijim.
De aceea funeraliile unui om se fac așa de solemn.
E tristă despărțirea, dar bucuria revederii ne ajută sa păstrăm legătura cu cel plecat dintre noi.
Deci am rămas toți cei dragi ai dânsului.
Mai întâi cea cu care a conviețuit aproape 50 de ani, Doamna preoteasă Mariana, cu cei 2 copii , Părintele Iustinian și Nona, cu cei 5 nepoți.
Au rămas rudeniile, preoții, colegii, ierarhii, prietenii, credincioșii, fiii și fiicele duhovnicești, am rămas cu toții uitându-ne către cer, ca oarecând apostolii la Înălțare, dar privind cu ochii în lacrimi trupul neînsuflețit al părintelui nostru Constantin.
Voi v-ați îmbrăcat în haina cernită de doliu, noi în cea a învierii. Pentru voi lacrimi, pentru unii resemnare și speranță.
Ce vă pot spune astăzi pentru consolarea și mângâierea voastră, că cel ce mi-a fost frate, prieten, fiu duhovnicesc, la vestea care m-a informat plecarea, am plâns istantaneu, m-am îngrijorat, dar în același timp m-am resemnat și am reflectat la câteva din atributele și calitățile excepționale care le-a avut.
Dragii mei,
Părintele Alupei a fost un apostol, pentru că a propovăduit cu timp și fără timp evanghelia lui Hristos;
A fost un mărturisitor al dreptei credințe și un apologet al adevărului revelat;
Parintele Constantin a fost un teolog și un liturghisitor desăvârșit.
A fost un pelerin care nu s-a abătut de la calea care i-a indicat-o Hristos în această viață,
Parintele a fost un iubitor de Hristos, un rugător fervent la Maica Domnului și un cinstitor al Sfintei Biserici, duhovnic iscusit, care s-a pregătit la școala duhovnicească a părinților Paisie și Cleopa.
A fost un restaurator de temple ale Duhului Sfânt. Numai Bunul Dumnezeu poate ști pe câți i-a botezat, pe câți i-a cununat, i-a ajutat sau condus pe ultimul drum acest minunat părinte.
A fost un pedagog și ritor, dascăl și învățător al păstoriților; a fost un om milostiv, ajutător și îndrumător al tinerilor, pe mulți tineri i-a ajutat să-și reconfigureze drumul în viață.
A fost un bun chivernisitor al bunurilor bisericești, un iubitor de patrie și apărător al ortodoxiei,
Și-a cinstit părinții, prietenii, profesorii, care l-au ajutat să devină un om între oameni,
Și-a cinstit sfinții și eroii neamului.
A fost un ctitor de biserici și este inițiatorul și coordonatorul uneia din cele mai reprezentative catedrale din țară.
Nu vom ști niciodată câte fapte și virtuți a împlinit acest părinte misionar și care a fost legătura lui tainică cu Dumnezeu.
Așadar, acum la despărțirea fizică de părintele protopop emerit, Constantin Alupei, ne rugăm ca Dumnezeu să așeze sufletul lui cu sfinții și să împlinească cuvintele pe care le-a spus Sfântul Apostol Pavel: ,,Doamne, credința am păstrat, calea am săvârșit, de acum vin la tine să-mi dai cununa cea nevestejită a slavei tale, și nu numai mie, ci și celor care vor crede în Tine, ascultând cuvintele evangheliei.”
Dumnezeu să-l ierte!
Veșnica lui pomenire!
Rațiunea omenească pare a fi suverană
Peste tot ce-i perceptibil, prin natura sa umană.
Sunt însă și fenomene, insondabile, ascunse,
Care nu incomodează, chiar de rămân nepătrunse.
Totuși este o enigmă a cărei nedezlegare
Aduce multă durere, angoasă și întristare.
Fenomenul, îndeobște, oamenii îl numesc moarte.
Și nimeni nu se-ndoiește de-această realitate.
Dar ireversibilitatea acestei realități
Seamănă, inevitabil, teamă, lacrimi, greutăți.
Nu mă îngrozește moartea, ci a ei perenitate!
Spunea un dicton celebru, tocmai din Antichitate.
Plecarea din astă lume spre un loc inexplorabil
Este o lege nescrisă, cu caracter implacabil.
Misterul tanatologic din omul nemuritor
Activează mecanismul „nous-ului” provocator.
Mintea cea reînnoită filtrează, pe cât se poate,
Care e esențialul din tot ce trece prin moarte.
Spectrul aneantizării, din cuprinsul cosmologic,
Dumnezeu îl folosește în actul Său ontologic.
Iisus, prin Înviere, a zdrobit puterea morții,
Căci El este Izvorul și Chivernisitorul vieții
Prin El, moartea este paște, adică o trecere
Pe altă treaptă a vieții, numită renaștere.
Fenomenul numit moarte presupune entropie
Trupul biologic moare, dar sufletul reînvie.
Hristos nu a luat morții caracterul biologic,
Dar i-a dat alte nuanțe cu conținut teologic.
Sufletul viu se desparte de trupul cel muritor.
Țintirimul nu e veșnic, ci un fel de dormitor,
Unde trupul se așază doar ca să se odihnească,
Până va fi Parusia și-nvierea cea obștească.
Pentru tine, azi, Părinte, este sfânta zi de paște,
Când sufletul tău bun și nobil, în altă lume se naște
Trupul tău va fi cu cinste așezat într-un mormânt
Însă sufletul tău mare va fi dus în cerul sfânt.
În panteonul de suflet numele cu densitate, numele tău scris cu aur
Pe frotispiciul catedralei al cărei ești întîi faur…
Dumnezeu să te ierte! Amin.
Arhiepiscopul IOACHIM
