Conform unu comunicat postat pe pagina de socaializare a Primăriei Târgu Ocna, la data de 10.08.2023, în jurul orelor 14.00, autoritatea locală a fost înștiințată de reprezenanții SNS – Sucursala Salina Târgu Ocna, de apariția unui fenomen de surpare în vecinătatea Sondei 265 din cartierul Gura Slănic, str. Aprodu Purice, în intravilanul localității, având destinație teren agricol. Situația a fost semnalată inițial de către un localnic la sediul de exploatare sonde.
În regim de urgență au ajuns la fața locului directorul Sucursalei Salina Târgu Ocna însoțit de echipa tehnică, Primarul orașului Târgu Ocna, șeful SVSU și a fost solicitată prezența Poliției și Jandarmeriei orașului pentru asigurarea perimetrului.
Prefectul Judetului Bacau, domnul Lucian Bogdănel și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bacău au fost înștiințați imediat. Primarul orașului Târgu Ocna, domnul Cristian-Aurelian Ciubotaru a dispus convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență.
Ajuns la fața locului, Prefectul Județului Bacău, domnul Lucian Bogdănel, dupa informarea despre situație de către conducerea SNS Sucursala Salina Târgu Ocna a dispus luarea măsurilor conform procedurilor legale.
Reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, ai Gărzii de Mediu Bacău, Agenției pentru protecția Mediului Bacău, Inspectoratului Județean în Construcții Bacău și ai Serviciului de Gospodărire a Apelor Bacău prezenți au monitorizat situația.
Terenul, proprietate privată, imprejmuit cu gard, fără construcții, este situat în zona de Interdicție de construire așa cum a fost stabilit prin Planul Urbanistic General în vigoare.
Surparea terenului a generat formarea unui gol cu o dimensiune de aproximativ 16m x 8 m și o adâncime de la 1m la 3 m, cu formă neregulată, cu apariția apei.
Din discuțiile cu vecinii, apariția fenomenului de surpare nu a produs zgomot sau vibrații.
Evenimentul nu a produs victime , pagube materiale și nici poluare a mediului în zona limitrofă. Perimetrul a fost delimitat, s-au montat martori de evoluție și s-au dispus măsuri de interzicere a accesului în zona afectată.
În timp de două ore de la semnalarea evenimentului, sub monitorizarea reprezentanților instituțiilor mai sus menționate, dimensiunile surpării nu s-au modificat substanțial.
La sediul Primăriei, Comitetul Local pentru Situații de Urgență reunit, și reprezentanții Grupului de suport tehnic din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, au dezbătut și analizat situația, echipa tehnică a SNS – Sucursala Salina Târgu Ocna a prezentat planul de măsuri specifice, precum și primele opinii despre eveniment. Au rezultat o serie de măsuri consemnate în procesul verbal.
S-a redactat Hotararea Comitetul Local pentru Situații de Urgență nr 1/36 din 10.08.2023 prin care au fost stabilite urmatoarele masuri: