Azi a început Bacalaureatul ”de toamnă” 2023
A doua sesiune a examenului național de bacalaureat 2023 începe miercuri, 16 august, cu peste 33.900 de candidați înscriși. Peste…
Peste 33.900 de candidaţi s-au înscris în vederea susținerii examenului național de bacalaureat 2023 în a doua sesiune organizată în acest an. Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 22.600 de candidați provin din promoţia anului 2023, iar aproximativ 11.300 de candidați sunt din promoţiile anterioare.
Probele scrise se vor desfășura în 137 de centre de examen, după următorul calendar:
- 16 august: Limba și literatura română – proba E.a)
- 17 august: Proba obligatorie a profilului -proba E.c)
- 18 august: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d)
- 21 august: Limba și literatura maternă – proba E.b).
Probele de evaluare a competențelor (lingvistice și digitale) au fost echivalate/recunoscute în perioada 7 – 11 august.
Afișarea primelor rezultate, în format anonimizat, conform prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), va avea loc în data de 25 august (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (26 – 28 august), vor fi comunicate în data de 29 august.
Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase).