Wednesday, September 16, 2026


Bilete la tratament balnear disponibile prin Casa Județeană de Pensii Bacău pe principiul „Primul venit, primul servit”

Casa Județeană de Pensii Bacău are disponibile 68 de bilete de tratament balnear. Din cele 189 bilete din seria a…

PublicatCurierul , in Actualitate Social , at august 23, 2023

Casa Județeană de Pensii Bacău are disponibile 68 de bilete de tratament balnear. Din cele 189 bilete din seria a XII-a, pe care Casa Județeană de Pensii le-a primt și le-a alocat automat unor pensionari și asigurați, pe baza cererii depusă de aceștia, marți, 22 august, erau disponibile 68, conform Deșteptarea.ro. Acestea nu au mai fost cumpărate de către persoanele cărora le-au fost repartizate, astfel că au fost scoase la vânzare liberă, pe principiul ”Primul sosit, primul servit”, precizează sursa citată.

Bilete disponibilie sunt în aproape toate stațiunile: 1 Mai (2), Amara (13), Buziaș (4), Căciulata (3), Călimănești (2), Covasna (5), Eforie Nord (2), Felix (1), Geoagiu (4), Govora (3), Herculane (2), Lacu Sărat (2), Neptun (1), Olănești (3), Pucioasa (2), Sîngeorz (2), Sarata Monteoru (2), Saturn (1), Sovata (1), Tîrgu Ocna (10), Tușnad (1) și Vatra Dornei (2). La cumpărarea biletului, beneficiarii vor prezenta la CJP Bacău recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate, pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma.

Pe lângă această recomandare, pentru a beneficia de gratuitate, persoanele cu dizabilități vor avea asupra lor și certificatul de încadrare în grad de handicap, precum și ”Programul individual de reabilitare și integrare socială” (original și copie). Acest document se obține de la Comisia Județeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte. Beneficiarii unui bilet din seria a XII-a vor pleca în stațiune în ziua de 26, 27, 28 sau 29 august, data fiind în funcție de hotelul la care au fost repartizați. Următoarea serie va debuta în 11, 12, 13 sau 14 septembrie. (Sursa/Desteptarea.ro)