Friday, December 13, 2024


Elevii cu media 10 la Capacitate sau Bacalaureat vor primi bani de la Guvern

Elevii care au obţinut media 10 la examenul de Evaluare Naţională vor primi câte 2.000 de lei, iar cei care…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at august 25, 2023

Elevii care au obţinut media 10 la examenul de Evaluare Naţională vor primi câte 2.000 de lei, iar cei care au obţinut media 10 la Bacalaureat câte 5.000 de lei, stimulente financiare din partea Guvernului.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, în şedinţa de Guvern de joi a fost aprobată o hotărâre privind acordarea de stimulente financiare absolvenţilor de clasa a VIII-a care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională – sesiunea 2023 şi la examenul naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2023.

Vor beneficia de aceste stimulente 92 de absolvenţi de liceu care au obţinut media generală 10 la examenul de Bacalaureat – 78 la examenul naţional şi 14 la examenul de Bacalaureat german şi 466 de absolvenţi de clasa a VIII-a care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, precizează Executivul.

Printre elevii care vor fi premiați se regăsește și un oneștean de la Colegiul Dimitrie Cantemir din Onești, care a obținut media 10 la Evaluarea Națională.