Thursday, December 12, 2024


PROMENADA INIMILOR a ajuns la a IX-a ediție la Onești

Rotary Club Onești organizează duminică, 24 septembrie 2023, ora 16.00, cea de a IX-a ediție a Promenadei inimilor . Proiectul, inițiat…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate , at septembrie 21, 2023

Rotary Club Onești organizează duminică, 24 septembrie 2023, ora 16.00, cea de a IX-a ediție a Promenadei inimilor .

Proiectul, inițiat de Rotary International, Districtul 2241 România și Republica Moldova, în parteneriat cu Fundația Română a Inimii și cu Societatea Română de Cardiologie, își propune ca, în preajma Zilei Mondiale a Inimii (29 septembrie), să-i invite pe români la o plimbare sănătoasă, pe o distanță de 3 kilometri.

Beneficiile mișcării în aer liber sunt multiple, viața din ce în ce mai sedentară a omului contemporan precum și alimentația nesănătoasă sunt cauzele bolilor cardiovasculare, a obezității, diabetului.

Traseul oneștean al Promenadei Inimilor începe și se termină pe esplanada Primăriei Municipiului Onești. Înaintea startului, Clubul Sportiv Școlar Onești și Clubul Sportiv Municipal Onești, alături de grupul Steel Tonic vor oferi antrenamente sportive demonstrative iar Clubul Sportiv Hikaru Onești va delecta publicul cu o demonstrație de karate.

După parcurgerea întregului traseu și validarea tichetelor de participare la fiecare dintre cele trei puncte de control, toți „plimbăreții” vor participa la o tombolă cu cadouri surpriză!

În organizarea și desfășurarea acestui eveniment de tradiție, Rotary Club Onești colaborează cu Primăria Municipiului Onești, Direcția Generală de Asistență Socială Onești și Biblioteca Municipală Onești, Școala Postliceală „Carol Davila” din Onești, Crucea Rosie, filiala Bacău și Interact Club Onești.

Pe traseu, voluntarii vor oferi doritorilor câte un măr contra țigării aprinse, vor monitoriza, la cerere, presiunea arterială și glicemia participanților.

Promenada Inimilor nu este o întrecere, toți participanții vor fi câștigători, indiferent de ordinea sosirii!

Vă așteptăm!

sursa: Comunicat de presă